Viata nu are nici nici un alt scop in afara de cel pe care i-l dai tu.
A trai este singurul rol pe care-l avem de jucat, nu avem nimic altceva de facut. Si urmeaza sa facem ceea ce facem, tot restul vietii exact asa cum facem de cand ne-am nascut. Singura problema e daca facem acest lucru in mod constient sau inconstient.
De renuntat la calatorie nu putem renunta, nasterea e primul semn ca aceasta calatorie a inceput. Ajungem la un moment dat sa ne intrebam de scopul acestei calatorii, momentul cand ne dam seama ca o buna parte din viata am trait-o ca efect al experientelor noastre. Si ne punem intrebarea, daca suntem constienti de ceea ce facem sau inconstienti? Daca ne dam seama de ce facem, sau nu? Este o cauza a experientelor mele, sau un efect al ei?
De preferat, macar de acum incolo, sa fiu cauza propriilor experiente. Iar asta inseamna sa traiesc in mod constient, a merge pe un drum in cunostinta de cauza.
Ni se da voie sa traim absolut orice experienta: bucurie, lacrimi, fericire, durere, exaltare, depresie, castig, pierdere... A cere mai putina durere, fara mai multa intelepciune, inseamna indepartare de la scop, nepermitandu-ne sa traim experienta bucuriei imense. In momentul in care incepem sa castigam intepciune, bucuriile vor fi din ce in ce mai mult oferite fara durere. Invatam sa iubim fara durere (amintindu-ne cum sa o facem); sa renuntam fara durere (amintindu-ne cum sa o facem); sa creezi fara durere (amintindu-ne cum sa o facem) ... pana la a simti o durere - fara durere !
Si toate acestea continuind sa decidem ce anume vrem sa devenim in urmatoarea versiune a ceea ce doresti sa fii cu adevarat, adica intr-un mod constient.
-----------
:) Imi vine sa rad de ce-am scris, pentru ca pare trist, dar nu-i absolut deloc daca intelegi polaritatea alb-negru. Pe o axa a intensitatii simtirii acesti poli sunt echidistanti, sau marimi direct proportionale. Pe o axa a timpului, marimile sunt invers proportionale, in functie de cresterea maturitatii in detrimentul inconstientei. Normal ca acelasi alb il obtinem atat la un maxim de inconstienta cat si la un maxim de intelepciune.
Daca privim albul si negrul simbolizat de semnul Yin-Yang - teoria spune ca orice extrem se transforma mai devreme sau mai tarziu in opusul sau - nu exista alta cale...
miercuri, 15 aprilie 2009
marți, 14 aprilie 2009
Relatii umane
Tu poti sa alegi sa fii o persoana care a rezultat, pur si simplu din ceea ce s-a intamplat, sau poti sa fii o persoana ce ai ales sa fii si sa faci, legat de ceea ce s-a intamplat.
Clar este ca pana la o anumita varsta, toti asimilam rezultate, pana se produce clicul, daca se produce, moment in care constientizam din experienta acumulata si incercam sa aplicam constient ceea ce vrem sa urmeze.
Binecuvanteaza deci fiecare relatie si consider-o pe fiecare ca fiind speciala si care ajuta la formarea lui cine esti si cine alegi sa fii acum.
Cand relatiile umane de dragoste esueaza, ele de fapt esueaza doar din punctul de vedere a ceea ce noi doream, strict in sensul omenesc, sa produca si n-au produs, dar din punct de vedere evolutiv ele produc ceea ce au de produs, doar ca nu devenim constienti de aceasta parte decat in urmatoarea relatie. Bine ar fi ca in acest timp de respiro sa-ti asimilezi lectia, pentru ca ai mai parcurs un trimestru si dupa bine meritata vacanta vei trece in clasa urmatoare unde vei intampina gradul urmator de dificultate.
Majoritatea oamenilor intra intr-o relatie, gandidu-se mai degraba la ceea ce ar putea sa obtina din ea, decat la ceea ce aduc in ea.
Scopul unei relatii este de a decide ce parte din tine ai vrea "sa se arate", nu ce parte din celalalt ai putea sa capturezi si sa pastrezi. Daca tu nu stii ce ai de oferit, si nu respecti ceea ce ai, cum ar putea stii si astfel sa te placa cineva exterior tie. Daca nu poti sa te iubesti pe tine, cum ai putea sa-l iubesti pe celalalt. Daca tu intri intr-o relatie, sperand sa fii altul atunci cand esti impreuna cu cineva, cum vei face lucrul acesta fara sa dauneze relatiei si fara sa agasezi si sa te simti agasat de atatea transformari. Suntem maguliti in orgoliul nostru atunci cand cineva ne considera sursa transformarii in bine a celuilalt, dar de fapt se va constata a fi mai tarziu si cauza rupturii. Am facut pentru tine, m-am straduit sa-ti fiu pe plac, am facut ce ai vrut tu .... etc, si-n concluzie ai obosit nefiind ceea ce esti de fapt. Dar daca faci lucrurile pentru tine le faci si pentru binele nostru, daca-ti faci pe plac tie vom beneficia amandoi, daca faci ce vrei tu si eu doar sprijin visele tale oare nu vei simti ca infloresti.
Testul unei relatii nu este legat de cat de bine s-a incadrat celalalt in idealul meu sau cat de mult m-am ridicat eu la idealul lui, singurul test adevarat este cat de bine ne-am ridicat fiecare la idealul fiecaruia. Relatiile sunt sacre, pentru ca ele ofera in mod unic cea mai mare ocazie a desavarsirii celei mai inalte conceptualizari a sinelui. Relatiile esueaza cand le vedem ca pe cea mai inalta ocazie a vietii de a crea experienta celei mai inalte conceptualizari a celuilalt. Obosim alimentand imaginea cuiva despre noi, sau suntem impovarati de dependenta cuiva de noi... Lasati persoana din relatie sa-si faca griji, nu in legatura cu celalalt ci numai, numai in legatura cu propriul sine. O relatie esueaza din cauza concentrarii asupra celuilalt, a obsesiei pentru celalalt: ce face, ce are, ce spune, ce cere, ce vrea ...
Astfel doi oameni, intra intr-o relatie sperand sa se gaseasca pe ei prin celalalt si literalmente se pierd pe ei insisi in celalalt !
Pierderea sinelui intr-o relatie este ceea ce provoaca mare parte din amaraciune, si nu despartirea in sine, ci regasirea propriei tale identitati. Doi oameni se unesc intr-un parteneriat, sperand ca intregul va fi mai mare decat suma partilor si descopera ca este mai mic. Ei se simt mai putin decat cand erau singuri, mai putin capabili, mai putin indemanatici, totul e mai putin incitant, mai putin atragator, mai putin vesel, mai putin multumitor. Deoarece chiar suntem "mai putin" renuntand la o buna parte din ceea ce suntem pentru a fi si a ramane in relatie.
Dar pana la urma noi ne-am nascut pentru a evolua, si-un asemenea rezultat nu inseamna altceva decat involutie.
De asemenea, persoana care incearca sa faca ceea ce trebuie fata de celalalt - sa ierte repede, sa arate compasiune, sa depaseasca in permanenta anumite probleme si greseli de comportament, devine frustata, si Dumnezeu nu pretinde un astfel de sacrificiu in numele dragostei, pentru ca El iti cere ca tu sa te incluzi pe tine insuti printre cei pe care-i iubesti. In acelasi sens, iertand mereu faci un defavor si celuilalt, deoarece incurajezi un astfel de comportament, neinsusindu-si niciodata lectia.
In concluzie, prima relatie trebuie sa fie cu tine insuti, sa ne cinstim, sa ne ingrijim si sa ne iubim in primul rand pe noi insine. Sa ne vedem valoarea inainte de a vedea valoarea celuilalt, sa ne binecuvantam inainte de a-l vedea pe celalalt ca fiind binecuvantat. Practic reusita unei relatii consta in reusita propriei tale relatii cu tine, si cum pare ca relatia nu are nimic de-a face cu celalalt, totusi, pentru ca-l implica pe celalalt, ea are cea mai mare legatura cu celalalt.
Asta pentru ca tu si cu celalalt sunteti unul, si ceea ce faci pentru tine faci si pentru celalalt, si ceea ce faci pentru celalalt faci si pentru tine.
Clar este ca pana la o anumita varsta, toti asimilam rezultate, pana se produce clicul, daca se produce, moment in care constientizam din experienta acumulata si incercam sa aplicam constient ceea ce vrem sa urmeze.
Binecuvanteaza deci fiecare relatie si consider-o pe fiecare ca fiind speciala si care ajuta la formarea lui cine esti si cine alegi sa fii acum.
Cand relatiile umane de dragoste esueaza, ele de fapt esueaza doar din punctul de vedere a ceea ce noi doream, strict in sensul omenesc, sa produca si n-au produs, dar din punct de vedere evolutiv ele produc ceea ce au de produs, doar ca nu devenim constienti de aceasta parte decat in urmatoarea relatie. Bine ar fi ca in acest timp de respiro sa-ti asimilezi lectia, pentru ca ai mai parcurs un trimestru si dupa bine meritata vacanta vei trece in clasa urmatoare unde vei intampina gradul urmator de dificultate.
Majoritatea oamenilor intra intr-o relatie, gandidu-se mai degraba la ceea ce ar putea sa obtina din ea, decat la ceea ce aduc in ea.
Scopul unei relatii este de a decide ce parte din tine ai vrea "sa se arate", nu ce parte din celalalt ai putea sa capturezi si sa pastrezi. Daca tu nu stii ce ai de oferit, si nu respecti ceea ce ai, cum ar putea stii si astfel sa te placa cineva exterior tie. Daca nu poti sa te iubesti pe tine, cum ai putea sa-l iubesti pe celalalt. Daca tu intri intr-o relatie, sperand sa fii altul atunci cand esti impreuna cu cineva, cum vei face lucrul acesta fara sa dauneze relatiei si fara sa agasezi si sa te simti agasat de atatea transformari. Suntem maguliti in orgoliul nostru atunci cand cineva ne considera sursa transformarii in bine a celuilalt, dar de fapt se va constata a fi mai tarziu si cauza rupturii. Am facut pentru tine, m-am straduit sa-ti fiu pe plac, am facut ce ai vrut tu .... etc, si-n concluzie ai obosit nefiind ceea ce esti de fapt. Dar daca faci lucrurile pentru tine le faci si pentru binele nostru, daca-ti faci pe plac tie vom beneficia amandoi, daca faci ce vrei tu si eu doar sprijin visele tale oare nu vei simti ca infloresti.
Testul unei relatii nu este legat de cat de bine s-a incadrat celalalt in idealul meu sau cat de mult m-am ridicat eu la idealul lui, singurul test adevarat este cat de bine ne-am ridicat fiecare la idealul fiecaruia. Relatiile sunt sacre, pentru ca ele ofera in mod unic cea mai mare ocazie a desavarsirii celei mai inalte conceptualizari a sinelui. Relatiile esueaza cand le vedem ca pe cea mai inalta ocazie a vietii de a crea experienta celei mai inalte conceptualizari a celuilalt. Obosim alimentand imaginea cuiva despre noi, sau suntem impovarati de dependenta cuiva de noi... Lasati persoana din relatie sa-si faca griji, nu in legatura cu celalalt ci numai, numai in legatura cu propriul sine. O relatie esueaza din cauza concentrarii asupra celuilalt, a obsesiei pentru celalalt: ce face, ce are, ce spune, ce cere, ce vrea ...
Astfel doi oameni, intra intr-o relatie sperand sa se gaseasca pe ei prin celalalt si literalmente se pierd pe ei insisi in celalalt !
Pierderea sinelui intr-o relatie este ceea ce provoaca mare parte din amaraciune, si nu despartirea in sine, ci regasirea propriei tale identitati. Doi oameni se unesc intr-un parteneriat, sperand ca intregul va fi mai mare decat suma partilor si descopera ca este mai mic. Ei se simt mai putin decat cand erau singuri, mai putin capabili, mai putin indemanatici, totul e mai putin incitant, mai putin atragator, mai putin vesel, mai putin multumitor. Deoarece chiar suntem "mai putin" renuntand la o buna parte din ceea ce suntem pentru a fi si a ramane in relatie.
Dar pana la urma noi ne-am nascut pentru a evolua, si-un asemenea rezultat nu inseamna altceva decat involutie.
De asemenea, persoana care incearca sa faca ceea ce trebuie fata de celalalt - sa ierte repede, sa arate compasiune, sa depaseasca in permanenta anumite probleme si greseli de comportament, devine frustata, si Dumnezeu nu pretinde un astfel de sacrificiu in numele dragostei, pentru ca El iti cere ca tu sa te incluzi pe tine insuti printre cei pe care-i iubesti. In acelasi sens, iertand mereu faci un defavor si celuilalt, deoarece incurajezi un astfel de comportament, neinsusindu-si niciodata lectia.
In concluzie, prima relatie trebuie sa fie cu tine insuti, sa ne cinstim, sa ne ingrijim si sa ne iubim in primul rand pe noi insine. Sa ne vedem valoarea inainte de a vedea valoarea celuilalt, sa ne binecuvantam inainte de a-l vedea pe celalalt ca fiind binecuvantat. Practic reusita unei relatii consta in reusita propriei tale relatii cu tine, si cum pare ca relatia nu are nimic de-a face cu celalalt, totusi, pentru ca-l implica pe celalalt, ea are cea mai mare legatura cu celalalt.
Asta pentru ca tu si cu celalalt sunteti unul, si ceea ce faci pentru tine faci si pentru celalalt, si ceea ce faci pentru celalalt faci si pentru tine.
marți, 24 martie 2009
A crede
... faptul ca noi avem cunoastere academica nu reprezinta decat detinere de informatii si nu o adevarata cunoastere. Adevarata cunoastere este atunci cand o poti exercita cu putere... si putem, dar ne limiteaza cunostintele.
A crede nu este ceva care se bazeaza pe dovezi. Este ceva pe care il investesti. Cu cat vei investi mai mult din tine, cu atat urmeaza sa primesti mai mult. Sa nu ramai un observator, participa. Indrazneste sa acorzi o sansa visurilor, imaginatiei, dorintelor, intuitiei.
A crede nu este ceva care se bazeaza pe dovezi. Este ceva pe care il investesti. Cu cat vei investi mai mult din tine, cu atat urmeaza sa primesti mai mult. Sa nu ramai un observator, participa. Indrazneste sa acorzi o sansa visurilor, imaginatiei, dorintelor, intuitiei.
vineri, 13 martie 2009
Cenusareasa
Povesti, minunate povesti, astazi ce ne mai istorisesti !
Cenusareasa, acea fetita frumoasa oropsita atat de catre mama vitrega cat si de cele doua surori vitrege ale ei. Cenusareasa isi dorea nespus sa ajunga si ea la balul dat de fiul regelui. Incepe sa planga dupa pregatirea si plecarea la petrecere a surorilor si a mamei. Zana-nasa apare la dorintele fetei, si cu bagheta magica transforma dovleacul in caleasca, soarecii in armasari, sobolanul in vizitiu si hainele zdrentuite in vesminte frumoase. Si balul, unde ea e neasemuit de frumoasa ...
Zana putem spune ca s-a folosit de ce avea la indemana, pentru a creea accesoriile necesare, iar cu ajutorul baghetei a reusit sa le transforme. In preajma noastra se gasesc rezolvarile multor dorinte, bagheta noastra consta in a le putea vedea. Avem tot ce ne trebuie pentru a face ceea ce vrem, si avem tot ce vrem ca sa facem ceea ce trebuie. Zana nu a "facut comanda", ci a transformat dovleacul, soriceii si zdrentele. Orice este materie prima pentru miracole. Nu trebuie sa fim in alta parte sau sa facem altceva, fiecare particica din realitate este un aspect al gloriei marete in care traim.
Refuzul Cenusaresei de a capitula in fata gandurilor de razbunare, a fost partial ceea ce a atras-o initial pe zana. Trebuie sa ai o credinta extraordinara in puterea iubirii ca sa poti sa nu-i urasti pe cei care se poarta urat. Modelul Mamei vitrege zace in noi toti, precum si modelul Cenusaresei. Mama vitrega nu este unde suntem rai, ea este acolo unde suntem raniti. Zana a venit sa vindece, nu sa judece. Ea nu a venit sa zica "Ce scorpie e mama ta .. o sa-i aratam noi ei!".
Poate fi greu sa iubesti oamenii care nu ne arata iubire, dar in acel refuz de a ura, sta toata starea noastra de gratie. Constientizarea inocentei cuiva, concentrarea noastra asupra binelui din celalalt, este o optiune personala. Concentrarea pe vinovatie alimenteaza frica, pe cand concentrarea pe inocenta alimenteaza iubirea.
Tristetea Cenusaresei este o stare normala si benefica, ea incepe se planga si nu sa se revolte, este suparata dar nu refuleaza. Ar fi putut alerga spre trasura, sa strige, sa se gandeasca la razbunare, dar nimic din acestea nu ar fi ajutat. Un astfel de comportament poate i-ar fi satisfacut ego-ul dar nu si sufletul. Cenusareasa a ramas fidela sentimentelor ei suferind si nu impotrivindu-se durerii.
Lacrimile ne transforma enorm de mult si deseori vin cu daruri bogate. Nu este nimic neiluminat daca plangi in fata tragediei suferintei umane, poate ceea ce este, intr-adevar nevrotic este ca o facem atat de rar. Nu putem mosteni intelepciunea, decat prin experienta. Tristetea trebuie traita pentru a fi depasita, nu inabusita. Uneori, scopul unei zile poate fi acela de a ne simti tristetea, a doua zi cu siguranta vom renaste alta persoana. Simtind-o cu adevarat, vom fi mai predispusi sa aratam mai multa compasiune fata de ceilalti, altfel ne calcifiem, oprindu-ne noua insusi izvoarele bucuriilor ce au sa vina.
Exista o legatura adevarata intre integritatea emotionala a Cenusaresei si aparitia zanei. Cenusareasa a chemat interventia unei forte divine, prin puritatea si profunzimea sentimentelor, prin calitate si integritate. Totul face parte din mister.
Cenusareasa, acea fetita frumoasa oropsita atat de catre mama vitrega cat si de cele doua surori vitrege ale ei. Cenusareasa isi dorea nespus sa ajunga si ea la balul dat de fiul regelui. Incepe sa planga dupa pregatirea si plecarea la petrecere a surorilor si a mamei. Zana-nasa apare la dorintele fetei, si cu bagheta magica transforma dovleacul in caleasca, soarecii in armasari, sobolanul in vizitiu si hainele zdrentuite in vesminte frumoase. Si balul, unde ea e neasemuit de frumoasa ...
Zana putem spune ca s-a folosit de ce avea la indemana, pentru a creea accesoriile necesare, iar cu ajutorul baghetei a reusit sa le transforme. In preajma noastra se gasesc rezolvarile multor dorinte, bagheta noastra consta in a le putea vedea. Avem tot ce ne trebuie pentru a face ceea ce vrem, si avem tot ce vrem ca sa facem ceea ce trebuie. Zana nu a "facut comanda", ci a transformat dovleacul, soriceii si zdrentele. Orice este materie prima pentru miracole. Nu trebuie sa fim in alta parte sau sa facem altceva, fiecare particica din realitate este un aspect al gloriei marete in care traim.
Refuzul Cenusaresei de a capitula in fata gandurilor de razbunare, a fost partial ceea ce a atras-o initial pe zana. Trebuie sa ai o credinta extraordinara in puterea iubirii ca sa poti sa nu-i urasti pe cei care se poarta urat. Modelul Mamei vitrege zace in noi toti, precum si modelul Cenusaresei. Mama vitrega nu este unde suntem rai, ea este acolo unde suntem raniti. Zana a venit sa vindece, nu sa judece. Ea nu a venit sa zica "Ce scorpie e mama ta .. o sa-i aratam noi ei!".
Poate fi greu sa iubesti oamenii care nu ne arata iubire, dar in acel refuz de a ura, sta toata starea noastra de gratie. Constientizarea inocentei cuiva, concentrarea noastra asupra binelui din celalalt, este o optiune personala. Concentrarea pe vinovatie alimenteaza frica, pe cand concentrarea pe inocenta alimenteaza iubirea.
Tristetea Cenusaresei este o stare normala si benefica, ea incepe se planga si nu sa se revolte, este suparata dar nu refuleaza. Ar fi putut alerga spre trasura, sa strige, sa se gandeasca la razbunare, dar nimic din acestea nu ar fi ajutat. Un astfel de comportament poate i-ar fi satisfacut ego-ul dar nu si sufletul. Cenusareasa a ramas fidela sentimentelor ei suferind si nu impotrivindu-se durerii.
Lacrimile ne transforma enorm de mult si deseori vin cu daruri bogate. Nu este nimic neiluminat daca plangi in fata tragediei suferintei umane, poate ceea ce este, intr-adevar nevrotic este ca o facem atat de rar. Nu putem mosteni intelepciunea, decat prin experienta. Tristetea trebuie traita pentru a fi depasita, nu inabusita. Uneori, scopul unei zile poate fi acela de a ne simti tristetea, a doua zi cu siguranta vom renaste alta persoana. Simtind-o cu adevarat, vom fi mai predispusi sa aratam mai multa compasiune fata de ceilalti, altfel ne calcifiem, oprindu-ne noua insusi izvoarele bucuriilor ce au sa vina.
Exista o legatura adevarata intre integritatea emotionala a Cenusaresei si aparitia zanei. Cenusareasa a chemat interventia unei forte divine, prin puritatea si profunzimea sentimentelor, prin calitate si integritate. Totul face parte din mister.
miercuri, 11 martie 2009
Raiul si iadul
Dumnezeu nu poate face pentru noi ceea ce nu poate face prin noi.
Iar raiul si iadul nu sunt dupa ce murim, sunt chiar aici, chiar acum.
Ne dorim iubirea si atunci cand o intalnim, in cazul fericit in care nu o respingem, nu-i rezistam. Momente de o clipa, de o ora, poate de un an sau mai multi, momente in care iubirea atinge perfectiunea, in care suntem cu adevarat vazuti de cineva si acelui cineva ii place ce vede. Momente in care insusi aerul pare ca-ti face loc, pasind cu hotarare de la o etapa la alta, completandu-ne reciproc frazele, simtindu-ne sufletele, sustinandu-ne reciproc visele.
Iubirea poate fi o gradina plina de pace sau o furtuna vijelioasa, o briza racoroasa sau o baie perfecta. Dar intotdeauna unde exista iubire va fi si foc in apropiere.
Poate fi o casatorie care dureaza o viata intreaga, o relatie care poate da semnele a ceea ce lumea numeste o relatie reusita. Dar daca ea nu insista sa urci la nivelul superior, daca nu-ti ia inima si nu o face sa explodeze in mii de bucati ca apoi sa o refaca la loc intr-o clipa de intelegere, atunci nu poti spune ca ai iubit cu adevarat. De cate ori se va ivi sansa unei iubiri profunde, in fata acelei iubiri va exista un zid de foc. Aceluia indragostit, prezenta focului nu ii spune "Pleaca" ci ii spune "Asta e iubirea, daca esti suficient de puternic ca sa o suporti".
Focul acela care-ti transforma metalul din inima in aur, face ca relatia sa fie un adevarat potir. Multe prapastii ti se arata in acel moment, inclusiv frica de a zbura pe taramurile ei. Bine ai face sa te duci, "Nu, nu pot" sa fie sprijinit de vorbe minunate "vin-o, asta-i dragostea, nu-ti fie teama, esti cu mine si sunt cu tine, suntem impreuna si pasim impreuna in alt taram".
E o binecuvantare. Am ras printre lacrimi dar nimic nu-i mai minunat. E frumos si bine sa puna stapanire pe tine.
Si treptat din vraja aceea care ne facea sa zburam, ne trezim la asa zisa normalitate. Nu-i normalitate, dar incet incet coboram din ceruri. In loc sa fim smeriti in fata iubirii, noi suntem trufasi, si avem pretentia ca ni se cuvine. Ne punem problema iubirii, acolo unde am simtit-o. Mi s-a intamplat sa pun intrebarea prosteasca "Ma iubesti?", raspunsul a fost "Daca simti nevoia sa auzi cuvintele, fa-ma sa le spun cu sufletul. Atat eu cat si tu vei fi mult mai multumita decat sa-ti raspund cerebral la cerinta" Nici nu se putea mai bine sa-mi insusesc aceasta lectie. Cum as fi putut sa nu ador acest barbat.
va continua ...
Iar raiul si iadul nu sunt dupa ce murim, sunt chiar aici, chiar acum.
Ne dorim iubirea si atunci cand o intalnim, in cazul fericit in care nu o respingem, nu-i rezistam. Momente de o clipa, de o ora, poate de un an sau mai multi, momente in care iubirea atinge perfectiunea, in care suntem cu adevarat vazuti de cineva si acelui cineva ii place ce vede. Momente in care insusi aerul pare ca-ti face loc, pasind cu hotarare de la o etapa la alta, completandu-ne reciproc frazele, simtindu-ne sufletele, sustinandu-ne reciproc visele.
Iubirea poate fi o gradina plina de pace sau o furtuna vijelioasa, o briza racoroasa sau o baie perfecta. Dar intotdeauna unde exista iubire va fi si foc in apropiere.
Poate fi o casatorie care dureaza o viata intreaga, o relatie care poate da semnele a ceea ce lumea numeste o relatie reusita. Dar daca ea nu insista sa urci la nivelul superior, daca nu-ti ia inima si nu o face sa explodeze in mii de bucati ca apoi sa o refaca la loc intr-o clipa de intelegere, atunci nu poti spune ca ai iubit cu adevarat. De cate ori se va ivi sansa unei iubiri profunde, in fata acelei iubiri va exista un zid de foc. Aceluia indragostit, prezenta focului nu ii spune "Pleaca" ci ii spune "Asta e iubirea, daca esti suficient de puternic ca sa o suporti".
Focul acela care-ti transforma metalul din inima in aur, face ca relatia sa fie un adevarat potir. Multe prapastii ti se arata in acel moment, inclusiv frica de a zbura pe taramurile ei. Bine ai face sa te duci, "Nu, nu pot" sa fie sprijinit de vorbe minunate "vin-o, asta-i dragostea, nu-ti fie teama, esti cu mine si sunt cu tine, suntem impreuna si pasim impreuna in alt taram".
E o binecuvantare. Am ras printre lacrimi dar nimic nu-i mai minunat. E frumos si bine sa puna stapanire pe tine.
Si treptat din vraja aceea care ne facea sa zburam, ne trezim la asa zisa normalitate. Nu-i normalitate, dar incet incet coboram din ceruri. In loc sa fim smeriti in fata iubirii, noi suntem trufasi, si avem pretentia ca ni se cuvine. Ne punem problema iubirii, acolo unde am simtit-o. Mi s-a intamplat sa pun intrebarea prosteasca "Ma iubesti?", raspunsul a fost "Daca simti nevoia sa auzi cuvintele, fa-ma sa le spun cu sufletul. Atat eu cat si tu vei fi mult mai multumita decat sa-ti raspund cerebral la cerinta" Nici nu se putea mai bine sa-mi insusesc aceasta lectie. Cum as fi putut sa nu ador acest barbat.
va continua ...
marți, 10 martie 2009
Imbraca-te pentru succes
"Dressed for success", este prima melodie ascultata astazi de dimineata la radio, a lui Roxette. Sa ne imbracam pentru succes ... hmm! Ma uit la mine, da, evident in tot ce-am facut, exact asta am facut.
Asadar imi creez ziua, si ma imbrac pentru ziua aceasta ca ea sa fie de succes. Ma trezesc, ma uit in jur. Unde sunt? Recunosc unde sunt. Cine sunt? Inca nu stiu cine sunt, dar constiinta imi inunda creierul si imediat realizez unde si ce-i cu mine. Cateva secunde de bulversare si imediat linistea. M-am regasit. Cum ma simt inca nu stiu. E zi? Da e zi. Dar ce zi? O zi fenomenala! Si uite asa incep sa ma imbrac cu prima hainuta. Astazi ne pregatim pentru o zi frumoasa, zambim, a doua hainuta. Astazi va fi o zi splendida, ne simtim bine toata ziua, abia a inceput, e lunga hai sa o implinesc. Voi avea succes, soarele ma insoteste, zambesc, rad, fac ochi dulci si mai vedem. Imi indrept ochii spre fereastra, vad zorii zilei, cam tarziu nu conteaza. Odihnita? Da, odihnita. Sanatoasa? Da, sanatoasa. Inca lenevim, deci ziua aceasta am hotarat cum sa fie, pai atunci la treaba. Hopa la oglinda, mai sa fie! Frumoasa? Tot frumoasa. Un zambet pe buze, si de acum startul unei noi zile, acestei zile.
Ce-am lasat la dospit in mintea mea aseara inainte de culcare? Am gasit raspunsurile? Daca da, perfect inca o situatie e rezolvata. Daca nu, gandurile vin cu aceeasi intensitate, putin mai coerente, mai asezate, dar sclipitoarea solutie inca nu, nici o problema, le parasim pentru moment. Nu ne concentram asupra lor ca mai mult incurcam! Lasa-le, isi vor gasi rezolvarea. Tot ce gandesti cu adevarat conteaza! Si conteaza intr-un fel in care iti afecteaza viata in fiecare zi.
Superb, pentru ce sa faci evaluarea zilei la finalul ei!? Ziua mea este tot ceea ce presupun eu ca-mi va aduce, ca-mi va face. Acum sunt pe cale sa ii fac eu asta ei. Sa lasi viata sa ti se intample ar fi iresponsabil, dar sa creezi viata pe care o traiesti e cu adevarat un drept. Daca ne preluam responsabilitatea asupra felului in care ziua noastra se va petrece, atunci la sfarsitul zilei, ne bucuram de rezultatele acestei experiente, in loc sa ne plangem ca am fi putut sa o facem mai buna. Este un act de responsabilizare.
Asa ca de ce sa nu construim niste ganduri care vor crea o zi care sa aduca splendoare si frumusete si ingenuitate si fericire si bucurie si orice alte aventuri pe care am vrea sa le traim.
Creaza-ti ziua, imbracandu-te pentru succes!
Asadar imi creez ziua, si ma imbrac pentru ziua aceasta ca ea sa fie de succes. Ma trezesc, ma uit in jur. Unde sunt? Recunosc unde sunt. Cine sunt? Inca nu stiu cine sunt, dar constiinta imi inunda creierul si imediat realizez unde si ce-i cu mine. Cateva secunde de bulversare si imediat linistea. M-am regasit. Cum ma simt inca nu stiu. E zi? Da e zi. Dar ce zi? O zi fenomenala! Si uite asa incep sa ma imbrac cu prima hainuta. Astazi ne pregatim pentru o zi frumoasa, zambim, a doua hainuta. Astazi va fi o zi splendida, ne simtim bine toata ziua, abia a inceput, e lunga hai sa o implinesc. Voi avea succes, soarele ma insoteste, zambesc, rad, fac ochi dulci si mai vedem. Imi indrept ochii spre fereastra, vad zorii zilei, cam tarziu nu conteaza. Odihnita? Da, odihnita. Sanatoasa? Da, sanatoasa. Inca lenevim, deci ziua aceasta am hotarat cum sa fie, pai atunci la treaba. Hopa la oglinda, mai sa fie! Frumoasa? Tot frumoasa. Un zambet pe buze, si de acum startul unei noi zile, acestei zile.
Ce-am lasat la dospit in mintea mea aseara inainte de culcare? Am gasit raspunsurile? Daca da, perfect inca o situatie e rezolvata. Daca nu, gandurile vin cu aceeasi intensitate, putin mai coerente, mai asezate, dar sclipitoarea solutie inca nu, nici o problema, le parasim pentru moment. Nu ne concentram asupra lor ca mai mult incurcam! Lasa-le, isi vor gasi rezolvarea. Tot ce gandesti cu adevarat conteaza! Si conteaza intr-un fel in care iti afecteaza viata in fiecare zi.
Superb, pentru ce sa faci evaluarea zilei la finalul ei!? Ziua mea este tot ceea ce presupun eu ca-mi va aduce, ca-mi va face. Acum sunt pe cale sa ii fac eu asta ei. Sa lasi viata sa ti se intample ar fi iresponsabil, dar sa creezi viata pe care o traiesti e cu adevarat un drept. Daca ne preluam responsabilitatea asupra felului in care ziua noastra se va petrece, atunci la sfarsitul zilei, ne bucuram de rezultatele acestei experiente, in loc sa ne plangem ca am fi putut sa o facem mai buna. Este un act de responsabilizare.
Asa ca de ce sa nu construim niste ganduri care vor crea o zi care sa aduca splendoare si frumusete si ingenuitate si fericire si bucurie si orice alte aventuri pe care am vrea sa le traim.
Creaza-ti ziua, imbracandu-te pentru succes!
luni, 9 martie 2009
Scrisoarea mea iubita
...
Palatul sufletului meu! e frumos si mare, si promit ca nu te vei rataci, chiar de bun ghid eu nu voi fi, am incredere in tine, ca vei urmari in mine doar acele incaperi pline de soare. Nu contest, pe unele le cunosc, sali mari, pe care le ingrijesc, altele pe care le zavoresc, camarute mici, stinghere, uneori mai dau de ele.
Recunosc, cu tine impreuna, am facut lumina multa, si-am descoperit unghere si mi-e foarte drag de ele. Vreau pe rand sa facem lumina, in acest palat imens, dar sa nu uitam de altfel, drumul bun ce l-am ales. Ne-a placut pana-n prezent, treptele ce le-am urcat incet, si-am descoperit putin, cat sa vrem sa zabovim.
Sa nu uiti de degetel, esti inca in mana cu el, singur de vei intra, intr-o camera de-a mea, te rog mult iubirea mea, sa-mi spui sincer parerea ta. Si de-ncepi sa zugravesti, spune-mi ce-mi pregatesti, si de ajutor ti-oi fi, doar sa-mi spui cu ce vi.
...
Palatul sufletului meu! e frumos si mare, si promit ca nu te vei rataci, chiar de bun ghid eu nu voi fi, am incredere in tine, ca vei urmari in mine doar acele incaperi pline de soare. Nu contest, pe unele le cunosc, sali mari, pe care le ingrijesc, altele pe care le zavoresc, camarute mici, stinghere, uneori mai dau de ele.
Recunosc, cu tine impreuna, am facut lumina multa, si-am descoperit unghere si mi-e foarte drag de ele. Vreau pe rand sa facem lumina, in acest palat imens, dar sa nu uitam de altfel, drumul bun ce l-am ales. Ne-a placut pana-n prezent, treptele ce le-am urcat incet, si-am descoperit putin, cat sa vrem sa zabovim.
Sa nu uiti de degetel, esti inca in mana cu el, singur de vei intra, intr-o camera de-a mea, te rog mult iubirea mea, sa-mi spui sincer parerea ta. Si de-ncepi sa zugravesti, spune-mi ce-mi pregatesti, si de ajutor ti-oi fi, doar sa-mi spui cu ce vi.
...
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
